Categorii

Filtre

Reviste

Partener documentare

Mircea DUB

Mircea Dub – avocat în Baroul București, cu o activitate pofesională concentrată pe soluționarea litigiilor cu profesioniști, constând în litigii de drept societar, insolvență și domeniul energiei. Proiectele relevante recente vizează:

  • asistență și reprezentare a unor societăți implicate în sectorul energiei regenerabile, în peste 200 de litigii;
  • asistență și reprezentare a mai multor creditori într-una dintre cele mai complexe proceduri naționale de restructurare, a unei companii care activa în domeniul hidroenergetic;
  • asistență și reprezentare a două dintre cele mai importante instituții bancare din România în litigiile legate de recuperarea creanțelor, procedurile de executare și garanții.

Pregătire profesională :

  • din 2017 – Doctorand al Facultății de Drept a Universității din București ;
  • 2013 – a absolvit cursurile de Master ale Facultății de Drept a Universității din București, specializarea – Științe penale;
  • 2012 – a absolvit cursurile de Master ale Facultății de Drept a Universității din București, specializarea – Drept privat aprofundat;
  • 2011 – a promovat examenul de admitere în profesia de avocat;
  • 2011 – a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București;
  • 2009 – a participat la un curs de specializare – Drept comunitar – Universitatea din Szeged – Budapesta, Ungaria.

Publicații ale autorului [4 produse]

Sortează după:
Afișează:
© Editura Rosetti 2011-2024 Informații